Zeceeee! Ziua în care s-a născut o stea: Nadia Comăneci! Cine e sportivul care obținuse nota maximă înaintea româncei, dar pe care istoria nu l-a reținut | SPECIAL

Zeceeee! Ziua în care s-a născut o stea: Nadia Comăneci! Cine e sportivul care obținuse nota maximă înaintea româncei, dar pe care istoria nu l-a reținut | SPECIAL
18 iulie, cu 47 de ani în urmă, Nadia Comăneci a obținut nota zece
  • Publicat:
  • Actualizat:

18 iulie, cu 47 de ani în urmă, e ziua în care a început cea mai frumoasă poveste a sportului românesc și Mondial. E ziua perfecțiunii, e ziua în care Nadia, o puștoaică din Onești, de nici 15 ani, pe atunci, a schimbat istoria unei discipline și a câștigat inimile unei planete.

Ziua în care s-a născut o stea: Nadia Comăneci!

La Montreal, în sala Forum, Nadia Comaneci a devenit prima gimnastă din istoria Jocurilor Olimpice care a primit nota 10.00.  La respectiva ediție a Olimpiadei, în concursul de gimnastică, Nadia și-a început evoluția la bârnă, cu un 9.90. A urmat solul, apoi săriturile și, în cele din urmă, paralelele. Glezna piciorului stâng era strânsă într-o gleznieră, pentru a feri o mai veche accidentare. Nadia primise nota maximă de 17 ori în carieră, în competiții mult mai mici, care îi fortificaseră însă încrederea.

Primele sale note de 10 la nivel internațional, șase la număr, veniseră în februarie 1976, tot pe pământ canadian, într-un concurs bilateral cu echipa gazdă, organizat în incinta unui patinoar de lângă Toronto. Nadia mai fusese răsplătită cu 10 și la Campionatele Naționale ale României.

La Montreal, în 1976, afişajul electronic nu era programat să arate nota 10, fiindcă nu existau decât trei spaţii pentru afişarea notelor, aşa că pe ecran a apărut nota 1.00. Momentul a fost inițial confuz pentru delegația României, iar antrenorul Bela Karoly s-a îndreptat spre juriu pentru a cere explicații pentru nota Nadiei.

Un suedez a dat vestea notei de zece

În acel moment, un membru suedez al juriului s-a întors către antrenor, arătându-i toate cele zece degete de la mâini. Confuzia antrenorului s-a risipit în momentul în care crainicul a anunțat: „Doamnelor și domnilor, pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice, Nadia Comăneci a obținut nota zece!”

La Televiziunea Română, Cristian Țopescu strigase deja „Zeceeee!”, iar inimile românilor s-au făcut cât un purice.

„Nimeni nu ştie când anume intră în istorie. Nu există manuale de specialitate în domeniu, care să-ţi spună cum să faci faţă momentului. Cum la paralele concurasem ultima, am început imediat să mă încălzesc pentru bârnă. În timp ce-mi făceam încălzirea pentru bârnă, pe panoul electronic s-a afişat nota. Un 1.00. Am continuat să mă încălzesc fără să-mi pese de ce se întâmplase, concentrată asupra următorului exerciţiu. Béla Karoly a venit lângă mine şi l-am întrebat: Dom’profesor, e într-adevăr un zece. Zâmbetul i s-a lăţit de la o ureche la cealaltă şi a zis că da”, şi-a amintit Nadia peste ani.

Memorabilul comentariu al lui Cristian Țopescu

Pentru români amintirea performanțelor Nadiei vin din vorbele lui Cristian Țopescu, vocea de aur a sportului românesc.

„Publicul oftează la fiecare element de mare dificultate al Nadiei Comăneci. Auziți cum vibrează sala. Flash-urile clipesc neîncetat și Nadia iese și stă. Foarte bună aterizarea. Excepțional exercițiul Nadiei Comăneci. Parcă niciodată inimile noastre nu au vibrat cu atâta emoție ca în fața acestei prodigioase demonstrații de artă a unei fetițe de 14 ani. Nadia Comăneci, un nume familiar nu doar iubitorilor de sport din România, ci și celor din întreaga lume. Zeceeee. Fantastic”, este unul dintre cele mai frumoase comentarii din istoria TVR, care aparține regretatului commentator, decedat în urmă cu cinci ani.

„El a fost și rămâne vocea vieții mele, a performanțelor mele de la Montreal, de la Moscova. Viața mea nu se scrie fără Cristian Țopescu”, a spus Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci obţinea, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, scorul perfect, câştigând în total trei medalii de aur, la individual compus, bârnă şi paralele, o medalie de argint la echipă şi una de bronz la sol.

Cele mai importante reviste au titrat la primele apariții:

  • S-a născut o stea! (Newsweek, 2 august 1976)
  • Este perfectă! (Time, 2 august 1976)
  • A acaparat spectacolul! (Sports Illustrated, 2 august 1976)

De atunci, gimnasta din Oneşti a intrat în istorie drept prima sportivă cu un exerciţiu perfect. Două dintre elementele din gimnastică îi poartă şi în prezent numele „Coborâre Comăneci” şi „Salt Comăneci”.

Până în 1981, atunci când s-a retras din activitatea competiţională, Nadia Comăneci a mai cucerit două medalii de aur și două de argint la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980, şi multe altele la competiţiile mondiale şi europene. Istoria o consemnează cu un total de 9 medalii Olimpice, 4 mondiale și 12 europene. Din 25 de medalii, 16 au fost de aur.

A mai existat o notă de zece, dar în condiții speciale

Deși gimnastica mondială a convenit că prima notă de zece la Jocurile Olimpice îi aparține Nadiei Comăneci, cărțile de istorie ale olimpismului mai rețin o situație similară. Ea s-a produs la Jocurile Olimpice din 1924, și l-a avut ca protagonist pe gimnastul francez Albert Séguin, în proba de sărituri la cal aşezat pe lăţime. Proba în care a triumfat Séguin era considerată cea mai uşoară din tot programul. Fiecare gimnast trebuia să alerge spre cal, să bată în faţa acestuia, să pună palmele pe aparat şi să efectueze săritura peste cal dintr-un simplu stând în mâini. Întrucât multe sărituri au fost hilare, un singur gimnast a reuşit să întrunească unanimitatea juraţilor. Albert Séguin a primit 10.00 la execuţie, nota maximă, la unica apariție în programul olimpic al respectivei probe. Tocmai de aceea, performanța francezului este trecută cu vederea și adevărații lauri au revenit Nadiei Comăneci, în 1976.

 

Sărbătorește la Oklahoma City

Nadia Elena Comăneci s-a născut la 12 noiembrie 1961 în Oneşti, judeţul Bacău şi a fost botezată după „Nadejda” „Speranţă”, eroină a unui film. Nadia a debutat la nivel naţional în anul 1970, ca membră a echipei oraşului său. În acelaşi an a început antrenamentele cu Béla Károlyi şi soţia acestuia, Márta Károlyi. La vârsta de 13 ani, prima mare reuşită a Nadiei Comăneci a fost câştigarea a trei medalii de aur şi una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia.

„Nu aveam pe cine să urmez, părinţii mei nu fuseseră sportivi, aşa că nu aveam cum să le calc pe urme. Visul meu era să mă descopăr, să aflu de ce sunt în stare, să mă capacitez şi să fiu mai bună decât celelalte”, a explicat ea cu sinceritate.

Deși au trecut 47 de ani de acel memorabil succes, Nadia nu-l trece cu vederea în niciun an. Ea a postat ieri pe Instagram, din sala de gimnastică de la Oklahoma, pe care o conduce, un filmuleț în care face câteva exerciții, spunând că se apropie aniversarea primului zece de la Olimpiadă.

    • La Onești, locul în care s-a născut și s-a antrenat Nadia, 18 iulie a fost declarată ziua orașului

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Nadia Comaneci (@comaneci10)

 

 

 

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×